Prajitura

Uneori luam actiuni bizare, in miez de noapte si nici noi nu stim de ce le luam, dar totusi le dam curs, des manati de justificari precum "las viata sa curga", "sunt un om/oama deschis(a)", 

Cand se intampla asta, cand nu stiu de ce, e firesc sa fac un pas inapoi si sa ma uit.. 

este 1. o traire launtrica , ce ma indeamna sa actionez acum? Ceva ce doresc sa comunic ? Sau pur si simplu este 2. o senzatie, care mi-ar produce placere /confort, daca i-as da curs? 

Daca e primul caz, nu mai avem ce discuta.

Daca e al doilea caz, atunci avem destule de discutat.

Senzatia, un stimul la contact cu exteriorul. Deci ne informeaza despre exterior. Atat. Este un informator, nu  sursa actiunilor noastre.  

A lua actiuni bazate pe senzatie inseamna atunci, a lua actiuni in dezacord cu noi insine, cu armonia/sursa, cu alte cuvinte. 

Daca senzatia este ceva ce ia nastere la contact cu exteriorul, atunci ce avem senzatia sa facem, n-are nici o treaba cu noi/cu sursa actiunii, ci cu exteriorul. De fapt senzatia nu ne indeamna nimic sa facem, ea doar informeaza, dar dintr-un motiv sau altul am ajuns sa credem ca trebuie sa actionam in acord cu ea.

Daca ma uit la o prajitura intr-o 'vitrina', senzatia imi va transmite fie gustul ei pe limba(luand contact vizual cu prajitura), ori imi va provoca goluri in stomac, ori ma va ispiti atat de mult incat as manca-o,  etc. Dar, in mod firesc, nu bazat pe aceasta senzatie ar trebui sa iau actiunea ci pe ceea ce simt, vis a vis de acea prajitura. Raspunsul ar putea fi, nu, nu imi este necesara (in ciuda ghioraiturilor din stomac), sau da, prajitura asta e ok, ti-ar putea prinde bine. Atunci voi sti, nu doar ce mananc, dar si ca ce mananc este potrivit pentru mine. Asta cred ca se numeste actiune constienta. Constient de fapt, de propriul simtamant.  Senzatia (informatorul despre ce se afla in mediul in care ne aflam, si ce efect are la contactul cu corpul nostru) si simtamantul (intuitia, perceptia, a ce e de fapt, dincolo de stimuli). Daca senzatia are ca motor placerea, satisfactia, exaltarea, etc., simamantul are ca motoras claritatea, linistea, armonia sau bunul simt (mult amintit, deseori ocolit).

Senzatia poate provoca ghioraituri in stomac, dar daca liniste este si simtamantul spune nu si urechile mai si aud asta.. ghioraiturile fie vor inceta, fie nu vor mai fi o povara.. pentru ca vom sti ca nu aia e firescul. 

Ne aruncam intr-o mare agitata a senzatiilor, experientelor(goana dupa senzatie, placere, senzational, exaltare, etc. ) din simplul fapt ca nu acordam atentie simtamantului, ci senzatiilor.. iar daca nu stim ce simtim, ce mai ramane de facut decat sa ne aruncam in strada, legati la ochi, cu speranta ca intr-o buna zi cu soare, vom da cu capul de un stalp care ne va lumina.  

----------------------

Ce se manifesta prin senzatie totusi?

Mai devreme am constatat, ca sursa actiunilor noastre nu e senzatia. Dar ce se intampla cand totusi luam o actiune "din" senzatie? Ce anume se manifesta atunci? ...Proiectii! Idei plutitoare.

Oricine are sau a avut macar una. (care i-a dat batai de cap, pana cand nu i-a mai dat). Acea /acele idei, neelucidate, neluminate de propria constiinta, au o singura hrana, placerea. Daca cineva crede de exemplu, ca el  nu are ce ii trebuie, ca mai trebuie sa faca ceva ca sa aiba.. etc., placerea ii va hrani neajunsul, pana cand se va linisti (evident, pentru cateva ore). Daca altcineva ,desi nu are nici un motiv, crede ca imbatraneste, ca nu are destul incat sa se refaca sau sa fie asa cum e normal sa fie, placerea ii va alimenta propria imbatranire din perceptie, si propria conceptie ca nu are destul, etc. 

Astfel concluzionam ca placerea in exces, te poate ajuta ori sa-ti albesti parul in cap fara vopsea, ori sa faci efort ca un fraier, ca sa obtii ceva ce s-ar putea sa ai deja, ori sa faci indigestie de la o prajitura veche. :)

Mai simplu  spus, este ca atunci cand noi nu suntem atenti la sursa actiunii noastre, ceea ce actioneaza sunt aceste proiectii,idei din intunecimea noastra/("subconstientul"), cu alte cuvinte actioneaza altcineva in locul nostru si apoi ne miram de ce apar consecinte stranii in vietile noastre.. de ce se poarta cineva cu noi intr-un anume mod, neplacut..  sau placut.
Si in aceasta situatie, ce putem face, decat sa vedem  CE anume am actionat, atunci cand am facut-o..
Imi dau seama ca e usor sa ne lasam pacaliti de aparente, in sensul ca ne putem agata fortat doar de miscarea fizica, ignorand ce se intampla in 'minte'. Insa cum actiunea e ceva complet, adica trup+minte, ea va exprima, fie ca noi ignoram sau nu, ce este in acel moment in mintea noastra! Iar ce este in mintea noastra,  va fi /este atribuit miscarii fizice! Nu conteaza ca miscam un pix de colo colo, ca cerem un pahar cu apa sau ca intrebam pe cineva ce lungime au pachistele sale ci ceea ce se afla in spatele cererii sau miscarii care o facem. Este mintea mea una cu actiunea? (daca cer un pahar cu apa, atunci in mintea mea cer un pahar cu apa) Sau este decalata de actiune? (cer un pahar cu apa si in mintea mea ii cer eu stiu, sa-mi implineasca sau satisfaca nu stiu ce neimplinire, neajuns, sau nemultumire materiala, sexuala sau pur psihologica, etc.. Dupa care persoana care a oferit darnic paharul, nu intelege de ce se simte ciudat si are un discomfort vis a vis de compania in care se afla. Ceea ce am descris imi dau seama ca e ceea ce in istorie a fost denumit "vraja".)
Asadar, uitandu-ma la actiunea mea, ca un intreg, format din miscare si gandire.. imi pot da seama ce actionez (care e sursa actiunii ) si deci, de directia in care ma indrept.. real, nu directia care mi-o inchipuiam sau "vroiam" sa fie.

Nu cred ca mintea poate functiona fara trup si invers, asadar, nu e nici un motiv  pentru a ignora una din ele doar pentru ca nu e in acord cu propriile filozofii, imprumutate la randul lor din comoditatea de a nu gandi singur si de a lua totul de-a gata, pe tava. (informatia oferita pe tava din toate directiile prin media.)